2015 UNFPA Executive Training Course on Population, Ageing and Development (ro)
- Detalii
-
Categorie: Noutăți și evenimente
-
Accesări: 1086
În perioada 19 septembrie - 2 octombrie 2015, în orașul Sliema, Malta s-a desfășurat Trainingul în domeniul Populației Îmbătrânirii și Dezvoltării (2015 UNFPA Executive Training Course on Population, Ageing and Development), organizat de Universitatea Charles din Praga în cooperare cu Institutul Internațional în domeniul Îmbătrânirii din Malta (INIA). Cursul a cuprins 76 ore academice, consultații de grup și discuții, și o conferință bazată pe rapoartele participanților la training.
La training au participat 20 persoane, inclusiv cercetători, reprezentanți ai organizațiilor civile, funcționari și consilieri de politici din nouă țări (Albania, Armenia, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Kosovo, Moldova, Serbia și Turcia). Din partea mediului academic din Republica Moldova a participat dna Buciuceanu-Vrabie Mariana, dr., conf.univ., cercet. șt. coordonator, Centrul de Cercetări Demografice al INCE.
Programul trainingului a fost focusat pe tematici selectate din domeniul demografiei (fertilitatea și dezvoltarea familiei în Europa, sănătatea reproductivă, mortalitatea, migrația, problemele statistice în studiul populației, prognoza demografică), cu un accent aparte pe procesul de îmbătrânire demografică, politicile internaționale și regionale ce vizează îmbătrânirea populației, capacitatea națională pentru dezvoltarea politicilor fiabile în domeniul respectiv, experiența și practicile pozitive ale altor țări în dezvoltarea serviciilor orientate către persoanele în vârstă ș.a.
Orele academice au fost conduse de profesori din cadrul Universității Charles din Praga: T.Kucera, B.Burcin, J.Rychtarikova, S.Drapal, D.Drbohlav, E.Janska, J.Kocourkova, L.Sykora; profesori ai Institutului Internațional în domeniul Îmbătrânirii din Malta (INIA): M.Formosa, R.Farrugia Bonello; profesorul A.Zaidi Universitatea din Southampton; expertul A.Sidorenco din cadrul Centrului European pentru Politici Sociale și Studii ale Bunăstării (European Centre for Social Welfare Policy and Research, Austria, Viena).
De Ziua Internațională a Persoanelor în Vârstă (1 octombrie), participanții și lectorii trainingului au participat la evenimentul de lansare a monografiei Ageing and Later Life in Malta, autor prof. Marvin Formosa (directorul INIA ), desfășurat în cadrul Institutului Internațional în domeniul Îmbătrânirii din Malta (INIA).
Menționăm că participarea Republicii Moldova în acest training a avut drept scop și consultarea experților internaționali privind calculul Indicelui Îmbătrânirii Active (AAI) în baza datelor selectate și disponibile la nivel național. Astfel, în cadrul trainingului, prin consultarea directă a profesorului A.Zaidi, autorul Indicelui Îmbătrânirii Active (AAI), au fost puse în discuție rezultatele prezente ale Moldovei în ajustarea datelor disponibile la cerințele metodologice AAI, țara noastră fiind singura din cele prezente la training care a făcut primii pași în colectarea celor 22 de indicatori compoziți și adaptarea metodologiei de calcul a indicatorului AAI la nivel național.

Rezultatele proiectului moldo-ceh
- Detalii
-
Categorie: Noutăți și evenimente
-
Accesări: 1817

La 21 ianuarie 2015, la Centrul de Cercetări Demografice din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice (INCE) au fost prezentate unele rezultate ale proiectului de cooperare moldo-ceh „Suportul integrat pentru dezvoltarea statisticii demografice în Republica Moldova”, 2013-2015.
Proiectul a fost implementat de Universitatea Carol în Praga, Catedra de Demografie şi Geodemografie. Beneficiarii şi executorii proiectului în Republica Moldova sunt Centrul de Cercetări Demografice al INCE, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Biroului Naţional de Statistică şi Academia de Studii Economice a Moldovei, Catedra de Gândire Economică, Demografie şi Geoeconomie.
La eveniment au fost prezenţi: acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca; acad. Gheorghe Paladi; Kateřina Šilhánková, reprezentant al Ambasadei Republicii Cehă în Republica Moldova; dr. Tomas Kucera, reprezentantul Universităţii Karol din Praga (coordonatorul proiectului); Boris Gâlca, Eduard Mihaaş – UNFPA; Aliona Creţu, şef Secţie politici demografice; dr. Valeriu Sainsus – ASEM; prof. Maria Bulgaru, dr. Oleg Bulgaru, dr. Diana Cheianu – USM; Ecaterina Jardan, şef Secţie statistica demografică – BNS, cercetători din cadrul proiectului.
Evenimentul a fost deschis de directorul Institutului Național de Economice, dr.hab. Alexandru Stratan. În laurea sa de cuvânt, directorul a subliniat importanța constituirii Centrului de Cercetări Demografice, la 1 octombrie 2013, care a avut drept scop aprofundarea cercetărilor în domeniul populaţiei și oferirea pentru Guvern a unor informații relevante privind dinamica populației și prognozele demografice. În acelaşi context, Domnia Sa specificat că de la crearea Centrului s-a reușit consolidarea potențialului uman al acestei subdiviziuni, iar implementarea proiectului moldo-ceh a contribuit semnificativ la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Totodată, directorul Stratan a mulţumit reprezentanţilor Ambasadei Republicii Cehă în Republica Moldova şi personal domnului Tomas Kucera, reperezentantul Universităţii Karol din Praga pentru suportul acordat.
În discursul său, preşedintele AŞM. acad. Gheorghe Duca a accentuat importanţa cercetărilor demografice în societatea contemporană, aspectul aplicativ al acestora. Preşedintele Duca a exprimat cuvinte de mulţumire şi apreciere părţii cehe, în persoana atât a reprezentanţilor Ambasadei Cehe, cât şi coordonatorilor proiectului pentru suportul acordat Centrului de Cercetări Demografice, gest ce va contribui esenţial la ralierea la standardele europene în domeniul de cercetare. În acelaşi context, academicianul a menţionat contribuţia ex-Ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, acad. Seghei Pirojkov, demograf de formaţie, care a dezvoltat relaţii frumoase de colaborare cu Centrul şi a manifestat deschidere la demersurile Centrului.
Reprezentantul Ambasadei Republicii Cehe, Kateřina Šilhánková a menţionat progresul obţinut în derularea proiectului, acesta fiind rezultatul efortului comun al implementatorilor din Republica Cehă şi instituţiilor beneficiare din Republica Moldova, inclusiv Centrul de Cercetări Demografice.
Dr. Tomaş Kucera, coordonatorul proiectului a relevat faptul că a finalizat o fază a proiectului ce vizează amenajarea locurilor de muncă şi dotarea acestora cu tehnica necesară. În anul curent, a subliniat coordonatorul proiectului, un accent deosebit se va pune pe cercetările demografice. În acest scop, împreună cu cercetătorii ştiinţifici din cadrul Centrului de Cercetări Demografice au fost deja stabilite unele teme de cercetare, actualmente fiind în derulare cursul de instruire în domeniul prognozării demografice, fapt ce va spori capacitatea instituţională în acest domeniu.
La rândul său, dr. hab. Olga Gagauz, şef Centru de Cercetări Demografice a exprimat sincere mulţumiri partenerilor din Cehia pentru echiparea a 15 locuri de muncă cu mobilier necesar şi tehnică performantă, soft-uri licenţiate specializate. De asemenea, a fost amenajat în totalitate un laborator metodico-ştiinţific şi procurată literatura de specialitate necesară. Totodată, în cadrul proiectului a fost deschis accesul Institutului Naţional de Cercetări Economice la sursele electronice Ebrary ( biblioteca digitală on-line de texte complete a peste 70.000 ştiinţifice: www.ebrary.com ).
La finele evenimentului, oaspeţii au fost invitaţii să viziteze birourile utilate modern cu mobilier necesar şi tehnică performantă.


Cursul “Prognozare demografică”.
- Detalii
-
Categorie: Noutăți și evenimente
-
Accesări: 1200
În perioada 20-23 ianuarie 2015, în cadrul proiectului comun moldo-ceh “Suportul integrat pentru dezvoltarea statisticii demografice în Republica Moldova” s-a desfășurat cel de-al doilea ciclu de lecții teoretice și practice “Prognozare demografică”. Mentori ai cursului au fost profesorii de la Universitatea Charles din Praga, Catedra Demografie și Geodemografie, Dr. Tomas Kucera, Dr. Boris Burcin și Honza Kuranda.
La curs au participat cercetătorii Centrului de Cercetări Demografice al Institutului Național de Cercetări Economice, colaboratorii Biroului Național de Statistică, cadrele didactice de la Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Studii Economice din Moldova.
Prin conținutul cursului s-a urmărit dezvoltarea abilităților practice de lucru cu indicatorii demografici în MS Excel și programul de prognozare DeRaS, au fost aplicate metodele de calcul al tabelelor de mortalitate pentru diferite țări, inclusiv pentru Republica Moldova și efectuate comparații între acestea.
Acest ciclu de lecții este parte componentă a unui program complex de pregătire în domeniul prognozei demografice, care are menirea de a dezvolta capacitățile instituționale din Republica Moldova la acest capitol.


Seminarul Internațional în domeniul studierii mortalității
- Detalii
-
Categorie: Noutăți și evenimente
-
Accesări: 2817

Ziua mondială a populației - 11 iulie
- Detalii
-
Categorie: Noutăți și evenimente
-
Accesări: 3134
CONFERINȚA ŞTIINŢIFICO-PRACTICĂ DEDICATĂ ZILEI MONDIALE A POPULAȚIEI La 11 iulie 2014, la Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei de Științe a Moldovei
European Population Conference, Budapest 2014
- Detalii
-
Categorie: Noutăți și evenimente
-
Accesări: 2510
Pe data de 25-28 iunie 2014, în Budapesta, Ungaria, a avut loc cea de-a XIII-ea Conferița Europeana în domeniul Populației
Conferenţa regională „Dialogul în domeniul populaţiei şi dezvoltării"
- Detalii
-
Categorie: Noutăți și evenimente
-
Accesări: 2429
La 11-13 iunie 2014 a avut loc Conferenţa regională „Dialogul în domeniul populaţiei şi dezvoltării: formarea capitalului uman pentru dezvoltarea în Europa de Est şi Asia Centrală” (Praga, Cehia),